Acuzația falsă şi calomnia sunt tovarăşe. Acuzaţia falsă este minciuna iar calomnia este efectul acesteia. Ambele sunt de la diavol: “Voi aveţi de tată pe diavolul, şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost un ucigaş: şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii”(Ioan 8:44). Tot ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre acuzaţia falsă şi calomnie trebuie păstrat în acest context: Dumnezeu este adevărul şi diavolul este tatăl minciunii (Ioan 1:14; 14:6; 1 Ioan 1:5-7). Cei care resping adevărul prin răspândirea acuzaţiilor false şi a calomniilor se arată a fi copii ai diavolului; copiii lui Dumnezeu, “spun adevărul aproapelui său” (Ioan 8:38, 44; 1 Ioan 3:4-15; Efeseni 4:25-27).

Cuvântul “diavol” este tradus din cuvântul grecesc „diabolos” (acuzator fals, calomniator), de la “diabollo” (a arunca peste, pentru a trimite peste, a calomnia, a acuza, a defăima). Calomnia înseamnă a strecura un sâmbure de îndoială pentru a distruge credibilitatea unei persoane, prin acuzaţii false. Scopurile diavolului sunt întotdeauna deservite de acuzaţii false şi calomnii.

Scopul acuzaţiei false şi a calomniei este de a defăima, de a distruge reputația, credibilitatea şi influența pentru lucrarea Evanghelie. Cei care nu preţuiesc valoarea unui “nume bun”, cu ușurință și nepăsare, denaturează reputaţia bună a unei persoane, folosindu-se de bârfe răutacioase şi minciuni (Proverbe 22:1). Diavolul nu are un „nume bun” şi din acest motiv el găseşte plăcere în a ne ispiti pe noi să uzăm de acuzaţii false și calomnii cu scopul de a strica reputaţia oamenilor evlavioşi. Noi trebuie să luăm seamă de modul în care diavolul foloseşte aceste instrumente pentru a distruge credinţa şi eficienţa adevărului.

1) Diavolul a adus acuzaţii false şi a calomniat numele lui Dumnezeu înca din Eden. Diavolul a minţit-o pe Eva că “nu veţi muri”, şi astfel el a contestat integritatea lui Dumnezeu printr-o judecată calomnioasă împotriva caracterului lui Dumnezeu: “Căci Dumnezeu ştie că, în ziua în care veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul” (Geneza 3: 4-5).

2) Diavolul şi copiii lui, au minţit în mod repetat despre Isus Hristos, când El a fost pe pământ. Diavolul a minţit cu scopul de a-L “prinde” în ceva ce El ar putea spune. Cărturarii şi fariseii erau nerăbdători să aducă acuzaţii false la adresa Fiului lui Dumnezeu (Luca 11:53-54). Deşi aceştia nu au putut condamna pe Isus de păcat, au găsit în cele din urmă doi martori mincinoşi care au adus acuzaţii false la adresa Lui, pentru a duce la îndeplinire complotul lor criminal (Matei 26:. 59-62).

3) Diavolul şi cohortele sale continuă să aducă acuzaţii false şi să calomnieze pe oamenii lui Dumnezeu (Apocalipsa 12:10). Aşa cum credinţa şi integritatea lui Iov au fost bârfite de Satana înaintea Domnului, tot aşa ,astăzi, oamenii credincioşi ai lui Dumnezeu sunt defăimaiţi. Calomnia este un lucru crud, dureros, dar cei neprihăniţi vor avea parte de mângâierea Domnului. “Ferice de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărâ, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră. Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri, căci tot aşa au prigonit pe proorocii care au fost înainte de voi. “(Matei 5: 11-12).

Expunerea problemei

Trebuie să avem credinţa şi curajul de a ne auto-examina, ca nu cumva să lăsăm păcatele falselor acuzații, calomniile în inimile noastre şi să nu permitem exprimarea lor cu limbile noastre (2 Corinteni 13: 5). Dificultatea de a expune aceste păcate ale inimii se datorează urmatoarelor aspecte:

1. Calomniatorii nu iubesc lumina, ci găsesc plăcere să stea la adăpostul întunericului, sunt caracterizați de amărăciune şi mândrie, invidie şi răutate, suspicioşi şi plini de ură, (Efeseni 4: 31; 1 Timotei 6: 4; 2. Timotei 3: 3-4). Fără o examinare onestă a motivelor noastre în lumina Cuvântului lui Dumnezeu nu vom avea dorinţa şi nici capacitatea de a vedea aceste păcate în noi înşine (Ioan 9: 39-41; 3: 19-21).

Dumnezeu condamnă pe cuzatorul fals şi cuvintele lui calomnioase. Israel a fost condamnat.

“Să nu răspândeşti zvonuri neadevărate. Să nu te uneşti cu cel rău, ca să faci o mărturisire mincinoasă pentru el. Să nu te iei după mulţime ca să faci rău; şi la judecată să nu mărturiseşti trecând de partea celor mulţi, ca să abaţi dreptatea… La judecată, să nu te atingi de dreptul săracului. Fereşte-te de o învinuire nedreaptă şi să nu omori pe cel nevinovat şi pe cel drept; căci nu voi ierta pe cel vinovat. “(Exod 23: 1-2, 6-7). Observaţi că nu numai zvonurile neadevarate au fost condamnate, dar şi promovarea falsităţii. Domnul Dumnezeu a spus foarte clar: Fără îndoială El nu va justifica astfel de răutăți, acest lucru se datorează faptului că “un martor fals care vorbește minciuni și cel care seamănă discordie între fraţi” este o urâciune pentru Dumnezeul adevărului şi al dreptăţii (Proverbe 6:19; Deuteronom 32: 4). Nu există nici o îndoială că “oricine răspândește calomnie esteun nebun” (Prov. 10:18). Noul Testament al lui Isus Hristos condamnă în mod egal acuzaţiile false şi calomnia.

2. Calomniatorii se asociază cu toţi cei care se iubesc pe sine, care sunt trădători, obraznici, trufaşi, şi care sunt lipsiţi de iubire faţă de oameni şi faţă de Dumnezeu. Evlavia este doar o faţadă în viaţa acestor persoane. Prin urmare, ni se poruncește să ne “depărtăm” de astfel de oameni (2 Timotei 3:1-5). Duhul Sfânt ne poruncește să ne lăsam de minciună şi să spunem adevărul unuii altora, “pentru că suntem mădulare unii altora” (Efes. 4:25). Dezbinarea dintre cei mai buni prieteni este doar una dintre problemele produse de şoptitorii care răspândesc calomnii (Prov. 16:28). Răspândirea acuzaţiilor false şi a calomniilor dezbină trupul lui Hristos. Nu este aceasta dorinţa diavolului? Nu este un motiv bun pentru care “toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc și cu pucioasă … moartea a doua”(Apocalipsa 21: 8).

3. Acuzaţia falsă şi calomnia sunt produse de o inimă mândră, plină de ură, răutate şi invidie. Ele servesc dorinţelor diavolului, iar noi ar trebui să fim profund îndureraţi de un astfel de tratament aplicat unul altuia. David a căutat protecţia si eliberarea divină de pericolul şi prejudiciile a celor care, cu intenţie rea, l-au calomniat: “Scapă-mă, Doamne, de oamenii cei răi! Păzeşte-mă de oamenii asupritori, care cugetă lucruri rele în inima lor şi sunt totdeauna gata să aţâţe războiul! Ei îşi ascut limba ca un şarpe, au pe buze o otravă de năpârcă… Omul cu limba mincinoasă nu se întăreşte pe pământ, şi pe omul asupritor, nenorocirea îl paşte şi-l duce la pierzare. Ştiu că Domnul face dreptate celui asuprit, dreptate, celor lipsiţi.”(Psalmul 140:1-3, 11-12). Răul făcut de acuzaţiile false şi calomnie, dă fiecărei persoane evlavioase motiv pentru a se opri şi a-şi cerceta atitudinea faţă de ceilalţi în lumina adevărului divin.

Unele lucruri de observat

Apostolii au fost familiarizaţi cu calomnia (1 Cor. 4:12). De exemplu, adevărul Evangheliei proclamat de Pavel nu doar că a găsit împotrivire din partea fraţilor mincinoşi, Pavel însuşi a devenit ţinta acuzaţiilor lor false, (Galateni 2: 4-5). Când adevărul predicat nu a putut fi respins cu succes, atunci acuzaţiile calomnioase au început să circule atât împotriva mesagerului cât şi împotriva mesajulu, (Rom 3: 5-8; 2 Cor 10: 1-2, 7-11; 11:26; Filipeni 1: 15-18). Cu toate acestea, Pavel s-a bucurat că Hristos a fost predicat. Luați în considerare câteva dintre trăsăturile calomniei cu care se confruntă toţi cei care caută să trăiască în adevărul Evangheliei:

1. Calomnia nu este preocupată de adevăr. Calomniatorul doar pretinde că preţuiește adevărul, dar în realitate, adevărul nu valorează nimic pentru el. (Adevărul stă în calea acuzaţiilor sale false!) La fel ca diavolul, acuzatorul fals, se pote prezenta ca un propovăduitor al adevărului, dar cu toate acestea să-l distorsioneze. De ce? Deoarece o astfel de persoană nu este motivată de dragostea care “nu caută folosul său” şi “nu se gândește la rău”. Inima şi cuvintele lui nu sunt modelate de o dragoste care “nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr “(1 Corinteni 13: 5-6.). Motivată de răutate şi fiind înrădăcinată în mândrie, calomnia îşi revarsă amărăciunea din inimă, pentru că este mai preocupată de îndreptăţirea de sine decât să judece cu o judecată dreaptă. Dacă vrem să ne păzim de aceste păcate, trebuie să fim cu băgare de seamă, să avem îndelungă răbdare şi bunătate, să iubim adevărul mai mult decât pe noi înşine (1 Corinteni 13: 4). Calomnia, este biruită atunci când ne abţinem să răspundem provocărilor (Prov. 18:13).

2. Calomnia nu este preocupată în a se corecta pe sine când se arată a fi greşită. Calomnia nu este umilă, smerită. Calomniatorul, va împartăşi aceiaşi osândă cu a diavolului (1 Timotei 3: 6.). Prea mândru să admită eroarea, calomniatorul se aruncă cu capul înainte, mergând din rău în mai rău. Dacă nu ne smerim înaintea lui Dumnezeu şi nu ne vom smeri unul înaintea celuilalt, minciunile înşelătoare ale Satanei, ne vor corupe şi distruge (Iacov 4:. 6-7).

3. Calomnie nu este preocupată în ai trata cu bunătate pe ceilalți. În loc să gândească cele mai bune lucruri despre ceilalţi, în răutatea ei, lansează acuzaţii. Scopul diavolului este să discrediteze şi să defăimeze pe cel nevinovat – nu pentru a stabili adevărul, astfel încât cei pierduţi să fie salvaţi, iar cei salvaţi să poată fi întăriţi (1 Timotei 6: 3-5.). Până când nu ne dedicăm învățăturii lui Isus, de a trata pe ceilalţi aşa cum am dori să fim noi trataţi, ne vom deschide inimile înaintea diavolului, oferindu-i un loc unde să stea. Limbile noastre vor arunca flăcări de suspiciune, îndoială şi divizare iar trupul lui Hristos va fi devorat (Matei 7:12; Galateni 5: 13-15). Aceasta este dorinţa diavolului!

4. Calomnia condamnă pe cel nevinovat şi îşi justifică vinovăţia. Dacă nu ar fi aşa, să ne amintim judecata şi răstignirea Domnului nostru Isus Hristos: “care nu a comis nici un păcat, nici nu a fost înşelăciune în gura Lui; care, atunci când a fost batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; când a suferit, El nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător”. (1 Petru 2: 22-23).

5. Calomnia prin natura ei este laşă. Este mult mai uşor să calomnieze o persoană prin spate decât faţă în faţă. Acuzatorul fals nu vrea să se confrunte cu cel pe care îl acuză; ar însemna să-şi expună păcatul. Ca amaleciţii din vechime, calomniatorul se ascunde în spatele stâncilor şi în umbră, în căutarea oportunităţii de a lovi pe cel obosit (Deut 25: 17- 18). Cei care “stau tari în credinţă” nu vor avea un duh de frică. Potrivit cu “credinţa adevărată” vor fi binecuvântaţi cu un duh “de putere, de dragoste şi de chibzuinţă” (1 Corinteni 16:13; 2 Timotei 1: 5, 7).

6. Calomnia si acuzaţia falsă nu-şi găsesc locul în arsenalul puternic de arme al lui Dumnezeu cu care luptăm împotriva păcatului (2 Corinteni 10: 3-6).

Cunoscând diferenţa

Adeseori oamenii fac distincţii unde Dumnezeu nu face diferenţe. De exemplu, oamenii fac distincţii juridice între ceea ce este calomnie -“defăimare orală, în care cineva spune uneia sau mai multor persoane un neadevăr despre un altul, care neadevăr va afecta reputaţia persoanei defăimate” şi ceea ce este un pamflet – “a publica articole (inclusiv fotografii), prin difuzare radio, televiziune, promovând un neadevăr despre un altul cu scopul de ai distruge reputația, de a face din el ţinta urii, dispreţului celorlalţi”. Indiferent că ne exprimăm verbal sau în scris, Dumnezeu spune că a minți despre un altul este păcat.

Dumnezeu aşteaptă ca poporul Său să “judece drept”, şi să cunoască diferenţa între ceea ce este şi ceea ce nu este calomnie (Luca. 12:57). De exemplu, trebuie să judecăm :

Eroarea trebuie mustrată iar mustrarea nu este calomnie (2 Timotei 4: 2-4). Duhul Sfânt a descoperit “tot adevărul”, cu scopul de a convinge pe păcătoşi de păcatul lor şi de ai salva prin puterea adevărului (Ioan16: 8-13). Petru nu a calomniat pe cei prezenţi la ziua Cincizecimii, când s-a folosit de adevăr acuzând-i pe iudei de răstignirea Domnului Hristos; dovada păcatului lor a fost pe deplin arătată de acest apostol inspirat prin Duhul Sfant (Fapte 2:36, 14-35, 40). Noi nu calomniem pe cei păcătoşi atunci când folosim Cuvântul lui Dumnezeu pentru mustrarea păcatelor lor.

Disciplinarea păcătosului care stă în păcat nu înseamnă calomnie (1 Cor. 5). Identificarea publică a unui creştin care nu se pocaieşte (odată ce prezenţa şi persistenţa în păcat este stabilită în mod clar), are ca scop să disciplineze şi să salveze pe cel greşit; nu este nici calomnie nici răzbunare, (vs. 1-5). Unele biserici au fost date în judecată de oameni neevlavioşi, deoarece biserica a identificat public păcătosul şi păcatul și că au aplicat disciplina corectivă; alte biserici s-au temut să facă acest lucru, ca nu cumva acestea să ajungă în instanţa de judecată. Fără îndoială, toată răbdarea şi o judecată dreaptă, trebuie să fie folosite în astfel de cazuri, să fie clar înţeles că disciplina scripturală corectivă, nu exprimă răutate faţă de păcătos ci se arată dragostea divină (cf. Evrei 12: 5-11;
2 Cor. 2: 6-9). Adesea suntem răutăcios catalogati ca fiind “spirituali” atunci când suntem acuzaţi de comportament calomnios în identificarea unui creştin “căzut într-o greşeală” şi încercăm să-l ridicăm pe acesta (Galateni 6: 1). Fiii celui rău, vor percepe aceasta ca fiind calomnie, si se vor arăta pe ei înşişi că sunt copii ai lumii, şi nu ai lui Dumnezeu (1Ioan 4:5-6).

Identificarea învăţătorilor falşi şi a învăţăturii false nu este calomnie. Isus ne-a avertizat despre proorocii mincinoşi şi a spus că “Îi veţi cunoaşte după roadele lor” (Matei 7: 15-16, 20; 1 Tes 5:21). Prin urmare, ni se porunceşte să “nu ai nici o părtăşie cu lucrările neroditoare ale întunericului, ci mai degrabă să le expuneţi” (Efes. 5:11). Dacă nu putem identifica învăţătorii falşi si învăţăturile lor false, sau că ar fi calomnios s-o facem, de ce Isus a spus “Îi veţi cunoaşte după roadele lor?” Când învățătura cuiva nu corespunde cu “modelul cuvintelor sănătoase”, învăţătura lui este falsă; rodul lui este putred; el este un (profet) învăţător fals (2 Timotei 1:13; Matt 7:15, 20-24). Nu este calomnios să spunem asta, este necesar pentru evitarea erorile şi pentru o umblare în adevăr.

Când proorocul mincinos Elima s-a împotrivit adevărului în încercarea de a-l împiedica pe Sergius Paulus, să creadă, Pavel l-a mustrat fără a ezita: “Om, plin de toată viclenia şi de toată răutatea, fiul dracului, vrăjmaş al oricărei neprihăniri, nu mai încetezi tu să strâmbi căile drepte ale Domnului” (Fapte 13: 6-10). Pavel a comis o calomnie atunci când a mustrat public pe acest profet fals? Dacă este aşa, atunci şi Duhul Sfânt se face vinovat de calomnie, Pavel a fost “umplut de Duhul”, atunci când a vorbit astfel (v. 9).

Pavel nu a calomniat pe Petru când i s-a împotrivit în public (Galateni 2: 11-14). Biblia spune: “Dar când am văzut eu că nu umblă drept după adevărul Evangheliei, am spus lui Chifa în fața tuturor …”. Păcatul public solicită o mustrare publică ca toți să fie mântuiţi. Pavel nu a fost un calomniator atunci când i-a identificat pe Imeneu şi Filet ca oameni care au “rătăcit în ceea ce privește adevărul” şi care, prin învățătura lor falsă, “au răsturnat credința unora” (2 Timotei 2: 16-18). Adevărul a fost clar, învățătura lor falsă a fost dovedită, iar avertizarea a fost dată (2 Tim. 2:15).

Pavel ştia că urma să fie acuzat de calomnie (Romani 3: 7-8); el nu a calomniat pe Imeneu şi Filet. Ei au dat o învățătură falsă. Pavel a demonstrat eroarea lor, folosind corect Cuvântul lui Dumnezeu. Noi trebuie să urmăm exemplul lui Pavel:

1) Să nu denaturăm ceea ce alte persoane spun, fac şi învață.
2) Să stabilim adevărul atunci când se aduc acuzaţii împotriva cuiva.
3) Să nu împrăştiem zvonuri şi bârfe.
4) Să răspundem erorii cu adevărul divin.
5) Să nu avem obiceiul în a face presupuneri şi aluzii; toate acestea deservesc şi promovează dorinţele diavolului (Ioan. 8:44).

Ucenicii lui Isus trebuie să denunţe acuzaţiile false şi calomniile oriunde s-ar afla (Luca. 6:40). Creştinii trebuie să se dedice pe ei înşişi dreptăţii şi onestităţii faţă de ceilalţi. Din dragoste de fraţi şi iubire să respingem acuzaţiile false împotriva altora şi să refuzăm să participăm la răspândirea minciunilor (Efes. 4:25, 29-32). Amintiţi-vă că modul în care ne adresăm altora arată cine este tatăl nostru: “Eu spun ceea ce am văzut la Tatăl Meu, şi voi faceţi ceea ce aţi auzit de la tatăl vostru … şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru” (Ioan 8: 38, 44).