Loading…

”Sunt un copil”

 

Ieremia 1:1-10

INTRODUCERE

1. Cuvântul Domnului a venit la Ieremia și i-a descoperit că el a fost ales de Dumnezeu ca ”purtător de cuvânt” al Său chiar înainte de a se naște. Patru verbe descriu în mod evident partea lui Dumnezeu în acest proces – ”întocmit”, ”cunoșteam”, ”pusesem deoparte” și ”făcusem”, Ieremia 6:5.

2. Ieremia era foarte tânăr și a încercat să nu-și asume răspunderea lucrării încredințate lui, cf. Moise în Exodul 4:10.

3. Dumnezeu are un scop cu fiecare om iar scopul nostru trebuie să fie acela de a descoperi și de a duce la îndeplinire planul Său, Psalmul 139:16; Galateni 1:15.

DISCUȚIE

I. DUMNEZEUL ARE UN PLAN CU TINE

1. Exprimarea lui Dumnezeu este foarte personală, Ieremia 1:5.

2. Dumnezeu nu este mai puțin familiar cu noi decât cu Ieremia, Luca 12:6-7.

3. Dumnezeul Bibliei – Dumnezeu care într-adevăr este acolo – este un Dumnezeu căruia îi pasă de noi, 1Petru 5:7.

4. Cuvintele Sale către noi nu sunt mai puțin speciale, 1Petru1:10-12; 2Petru1:3.

II. VORBEȘTE CUVINTELE LUI

1. Este cât se poate de rezonabil să nu te simți ”vrednic” să vorbești în numele lui Dumnezeu, Ieremia 1:6-7.

2. Trebuie să ne punem încrederea în puterea cuvintelor Sale, Ieremia 23:29; Romani 1:16; 1Corinteni 15:2.

3. Trebuie să învățăm aceste cuvinte până la punctul în care suntem în stare să le vorbim, Ieremia 20:8-9; Ezechiel 3:17-21; 1Tesaloniceni 5:14.

4. Cât timp petrecem să învățam alte lucruri în viața noastră?

III. EL ESTE CU TINE

1. Trebuie să fie o mare mângâiere când auzim că Dumnezeu este cu noi, Ieremia 1:8, 10.

2. Luați în considerare modul în care s-a derulat restul vieții lui Ieremia.

3. Vom fi descurajați dacă credem că Dumnezeu ne garantează victoria? Psalmul 44:5; 2Corinteni 10:4-5.

4. Promisiunile de acest fel sunt menite să dea curajul pe care ”purtătorii de cuvânt” ai lui Dumnezeu trebuie să-l aibă întotdeauna, Romani 8:31; Fapte 4:13; 5:29;

CONCLUZIE

1. În lumea creștină găsim tot felul de scuze pentru a nu asculta de glasul lui Dumnezeu: “Este lucrarea predicatorului…” – ”Nu este darul meu…” – ”Am slujit suficient, este rândul altcuiva s-o facă…” – “Sunt prea ocupat, prea obosit, prea bătrân sau prea tânăr…, etc.”

2. Ieremia a trăit într-un timp foarte asemănător cu al nostru, când oamenii nu mai cred că Dumnezeu contează în viața lor de zi cu zi.

3. Ca și Ieremia, trebuie să acceptăm că viitorul nostru nu este al nostru. Suntem ai lui Dumnezeu. El are un plan și un scop pentru viețile noastre.