Vorbirea, un dar responsabil
Exod 4:11,12
Introducere:
Când ne naștem, părinții așteaptă un sunet din partea noastră, sa fie siguri că suntem în viață. După aproximativ 1 an așteaptă să spunem un cuvânt (mama sau tata). După aproximativ 2, 3 ani începem să facem propoziții, conversăm, dorind să cunoaștem mediul înconjurător și cum funcționează, având comuna întrebare „DE CE?”. Adolescenți, adulți, bătrâni, înțelegem că vorbirea are două ramuri (bună
sau rea).
Întrebarea este, vorbirea este ceva ce ne aparține si credem că ne este datorată sau este un dar din partea lui Dumnezeu?
Dumnezeu a făcut vorbirea (Exod 4:11,12). Dumnezeu poate lua acest dar (Luca 1:19-22). Dumnezeu a oferit mai mult decât am fi putut gândi noi (Fapte 2:4-11).
Vorbirea este un dar de la Dumnezeu, datoria noastră este cum întrebuințăm acest dar . Prin vorbe se descoperă adevărata identitate a inimilor noastre (Matei 12:33-37).
Discuție:
1.VORBIREA DISTRUCTIVĂ (Iacov 3:2-12)
a. Minciuna 5:3;Iacov 3:14;Col 3:9.
b. Invidia-Fapte 17:5;2Cor 12:20 ;Romani 13 :13.
c. Bârfa-3 Ioan 1:9,10;Proverbe 10:18;Col 3:8;1 Petru 3:16.
d. Vorbe nechibzuite-Efeseni 5:3,4.
”Vă spun că , în ziua judecății, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt
nefolositor , pe care-l vor fi rostit” (Mat:12:36)
2.VORBIREA CARE ZIDEȘTE
a. Adevărul- Gal 2:11-14;Efeseni 4:25; Iacov 5:12;3 Ioan1:3
b. Multumirea-1Tesaloniceni 5:18;Evrei 12:28;Col 3:17.
c. Unitatea-Evrei 3:13;Evrei 10:24;Iacov 5:16;Col 3:16.
d. Rugaciunea-2 Tesaloniceni 3:1;1 Ioan 5:14,15; Iuda 1:20;
Nu vorbirea in sine poate fi o problema, ci faptul cum alegem sa o folosim. Adesea nu luam in serios acest mic mădular si ne putem pierde mântuirea.
Concluzii:
1.Dumnezeu ne-a dăruit vorbirea, dar este de datoria noastră cum o întrebuințăm.
2.Realizăm , că prin această vorbire putem distruge sau zidi.
3.La final, vom da socoteala de ORICE cuvânt nefolositor.