O inimă curată

 

Fapte 8:21

INTRODUCERE

1. Simon ”Magul” s-a dovedit interesat pentru a fi mântuit. El și-a exprimat credința în mesajul Evangheliei predicată de Filip și a fost botezat alături de mulți alții (Fapte 8:13). Putem fi siguri că Filip nu l-ar fi botezat pe Simon dacă nu era convins că acesta își dorește cu adevărat să-L urmeze pe Isus.

2. Însă când apostolul Petru a zis: “Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu” (Fapte 8:21), acesta este un indiciu clar că credința lui Simon era o credință superficială.

3. Fiecare dintre noi trebuie să înțeleagă ce este inima și care este locul ei în relația cu credința noastră:

a. Este sursa acțiunilor păcătoase, Mat 15:19

b. Este implicată în ascultarea de Dumnezeu, Rom 6:17

c. Este implicată în slujirea lui Dumnezeu, 2Cor 9:7; Efes 5:19

4. Ce spune Biblia despre natura inimii omului?

DISCUȚIE

I. ACEASTA INCLUDE INTELECTUL

A. Gândește – „… îşi face socotelile în suflet …” Prov 23:7

B. Motivează – „Pentru ce aveţi astfel de gânduri în inimile voastre?” Mc 2:8

C. Înțelege – „… să înțeleagă cu inima …” Mat 13:15

D. Crede – „… prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea …” Rom 10:10

II. ACEASTA INCLUDE EMOȚIILE

A. Disprețuiește – „… l-a disprețuit în inima ei.” 2Sam 6:16

B. Dorește – „… dorinţa inimii mele …” Rom 10:1

C. Iubește – „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta …” Mat 22:37

D. Se încrede – „Încrede-te în Domnul din toată inima ta …” Prov 3:5

III. ACEASTA INCLUDE VOINȚA

A. Hotărăște – „… a hotărât în inima lui …” 1Cor 7:37

B. Discerne – „… judecă simţirile şi gândurile inimii.” Evr 4:12

C. Definește scopul – „…să dea după cum a hotărât în inima lui …” 2Cor 9:7

D. Se supune – „… aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii …” Rom 6:17

IV. ACEASTA INCLUDE CONȘTIINȚA

A. 1Ioan 3:20-21; Ioan 8:9; Fapte 5:33; Rom 2:14-15

CONCLUZIE

1. Ce l-a împiedicat pe Simon ”Magul” să ajungă la o credință autentică în Isus? Probabil a fost mândria.

2. Înainte de venirea lui Filip și a Evangheliei în Samaria, Simon era un ”om sfânt” admirat în regiune și asta pentru că ”multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui” Fapte 8:9-11

3. Nu există nimic care să poată fi ascuns de ”ochii” lui Dumnezeu, Evr 4:13; Ps 139:11-12

4. Dacă inimile noastre nu sunt curate înaintea Lui, religia noastră este în van, Mat 15:8-9

5. O inimă mândră și lacomă nu poate fi corectă cu Dumnezeu, 1Cor 6:10; Psa 10:3

Similar Posts

  • ”Nu judecaţi…”

    Vizualizări: 501 Matei 7:1-6 INTRODUCERE 1. Unul dintre cele mai cunoscute versete biblice, cel mai citat și cel mai abuzat din punct de vedere al contextului, este: ”Nu judecați, ca să nu fiți judecați.”, Mat 7:1 2. Când se face o judecată împotriva cuiva, iar persoana respectivă știe ceva despre Biblie, reacția ei va fi:…

  • Toleranța, diversitate și diviziune

    Vizualizări: 468 Unul dintre “marile mituri” ale societății, care cu siguranță va intra în istorie ca un factor care contribuie semnificativ la declinul moral al lumii este neîncetata „gălăgie” a liberalilor pentru “toleranță” și “diversitate”. Ei insistă că cei care se opun căsătoriilor de același sex sunt “intoleranți” și lipsiți de “compasiune.” Ei susțin că…

  • Doar în Hristos

    Vizualizări: 473 Isaia 45:24-25 INTRODUCERE 1. Un aspect distinctiv al Evangheliei este caracterul ei complet iar această deplinătate se regăsește în Hristos. 2. În El au fost puse toate binecuvântările credincioșilor; din plinătatea Sa ei primesc zilnic ”har după har”. Toate nevoile spirituale ale celor care Îl acceptă în viața lor le sunt acoperite. 3….

  • Sa fii sau sa nu fii?

    Vizualizări: 453 INTRODUCERE: Ioan 15:20-21 1. Crestinii sunt adesea acuzati de a fi oameni ingusti la minte. 2. Cat de ingusti la minte ar trebui sa fim? In matematica, in sport, in economie, etc. 3. Ni se spune sa avem orizonturi largi, sa acceptam, sa toleram, etc. 4. Toata lumea este “ingusta la minte” intr-o…

  • Cine deține controlul

    Vizualizări: 485 Psa 23:2-3 INTRODUCERE Psalmul 23 este un frumos capitol al Bibliei în care David recunoaște bunătatea și protecția lui Dumnezeu în viața sa. David a învățat cum să se bucure de mângâierea lui Dumnezeu înțelegând dependența de El. Pentru David, Dumnezeu era păstorul lui, cel care îl conduce și-l îndrumă prin provocările vieții….